Categorie: Fara categorie

Cere ajutor, este normal

Haideți sa aflăm împreună cum facem să ieșim din acest hățiș, să nu mai fim la îndemâna capcanelor pe care le întâlnim la tot pasul. Uneori credem că a vorbi cu partenerul abordând teme diverse înseamnă comunicare. A comunica în mod real  înseamnă să încarci  mesajul pe care vrei să-l transmiți cu emoție, să asculți folosind  empatia. O eroare pe care partenerii de cuplul o fac în mod frecvent este între a auzi și a asculta. Între cele două este o diferență substanțială. În permanență auzim zgomote în jurul nostru, aceasta nu înseamnă că stăm să le ascultăm. Atunci când ascultăm cu adevărat suntem centrați asupra persoanei care ne vorbește, suntem atenți la ceea ce ni se spune și vrem să înțelegem mesajul. Participăm activ și astfel suntem implicați în proces.

Sunt o serie de aspecte ce ne pot ajuta să comunicăm  în cuplu cum ar fi:

Ascultarea activă  însoțită de intenția clar manifestată că avem timp și disponibilitate de a-l asculta, că vrem să îl înțelegem, suntem acolo pentru că ne pasă de sentimentele și problemele cu care se confruntă. Să întelegi mesajul din spatele cuvintelor. Rar putem exprima în mod direct ceea ce dorim sau asteptăm de la partener. Din acest motiv este binevenit ca în timp ce ascultați să vă puneți urmatoarele  întrebări :”Ce a vrut oare să spună cu asta?, ”Ce mesaj vrea să-mi transmită?…”

Încurajarea se referă la atitudinea cu care îl întâmpini pe celălalt atunci când vine să vorbească despre  un aspect al cuplului sau al lui personal. Și ca să vă fie mai usor, gândiți-vă cum ati vrea voi să fiți întampinați și astfel exersați empatia. Oferiți suport partenerului atunci când vine să vorbească depre o problemă a lui personală sau de cuplu. Primul lucru pe care e bine să îl faceți este să vă înarmați cu răbdare și în nici un caz să nu considerați că a venit pentru a vă reproșa ceva. Ca să vă fie mai ușor faceți un exercițiu de imaginație chiar în timpul în care vă vorbește și anume: puneți-vă în situația lui încercând să găsiți mai multe variante ajutătoare pentru a rezolva problema, apoi comunicații partenerului varianta aleasă, cea pe care ați considerat că este cea mai potrivită pentru a rezolva problema. Așteptați, lăsați un moment de gândire pentru a se familiariza cu ideea primită, în acest răstimp, rolul vostru e doar de observator. Nu vă atașati de ideea expusă, nu-i cereți partenerului să ia o decizie în acel moment, dimpotrivă întăriți faptul că este doar o sugestie, o părere pe care poate să o accepte sau nu. Acesta este un moment cheie în ceea ce privește procesul de comunicare eficientă dintre cei doi. Cu cât îi acordăm mai multă libertate partenerului cu atât devine mai flexibil, mai deschis în a primi sugestii, păreri, idei, mai colaborativ și disponibil în a ne asculta și sprijini la rândul lui. Astfel se creează o o relație de cuplu bazată pe colaborare și cooperare.

Acceptarea se referă la puterea  de a-i permite celuilalt să-și exprime deschis sentimentele (pozitive sau negative) fără a se simti judecat sau respins. A putea să vezi nevoia din spatele cuvintelor rostite. Nevoia partenerului este în strânsă legatură cu golul lui interior (creat de părinți în copilărie), pe care vrea să-l umple la un mod incoștient prin tine. E acel ceva care lipsește, pe care îl caută, îl cere dar are impresia că nimeni nu vrea să il dea. Încă nu i-a spus nimeni că există o modalitate prin care poate fi umplut acest gol și anume, prin terapie. Unde are prilejul și șansa de a se descoperi și de a-și descoperi tiparele moștenite de la părinți, în virtutea cărora el funcționează și acționează. Până la terapie este ca un cerșetor care umblă din poartă în poartă cerând o bucată de pâine pentru a-și potoli foamea.

Detașarea chiar dacă sună  bizar, avem nevoie și de ea. Se referă la capacitatea de a-l asculta pe celălalt fără a trăi sentimentul că ești atacat sau acuzat. Astfel îți permiți ție însuți să auzi problema celuilalt, să înțelegi că este a lui și nu s-a întamplat din vina ta. De cele mai multe ori ne simțim responsabili pentru ceea ce traiește partenerul deoarece ne asumăm rolul de salvator fără să fim conștienți de acest aspect.

Adevărata comunicare și vindecare apare atunci când reușim să vorbim despre problemele noastre reale. Când ne simțim în siguranță lângă partener când știm că ne va iubi și după ce va afla despre frământările noastre interioare, despre căutarile, neimplinirile și ce nu au legatură cu partea materială a vieții. La baza unei relații de cuplu armonioase, echilibrate stă de fapt propria vindecare. Abia din acel moment se întâlnesc cei doi ca femeie și bărbat. Atunci când ne vindecăm propriile răni, putem asculta, accepta și privi cu iubire în partener. E nevoia fiecăruia de a ști că poate exista lângă o altă ființă umană fără a fi nevoit să se anuleze pe el.

E necesar să învătăm să ascultăm cu generozitate, să vorbim fără să ne contrazicem, să negociem în loc să impunem, să cerem partenerului în mod direct ceea ce dorim, să apreciem prin gesturi, cuvinte, priviri. Să exprimăm clar, concis și direct ceea ce simțim (fără a avea pretenția ca celălalt să ghicească). Să oferim partenerului ceea ce dorim să primim – dacă dorim să primim afecțiune atunci exersăm dăruirea afecțiunii.

Relația părinte – copil

Încă de la naştere, fiecare copil are un stil al său unic. Părinţii cu mai mulţi copiii se minunează de cât de diferiţi sunt copiii lor între ei. Pe parcursul creşterii sale, copilul îşi scrie povestea propriei dezvoltări, având originalitatea şi individualitatea lui,având nevoi specifice care îi vor genera, evoluţia şi comportamentul. Prima relaţie de tip social pe care orice copil o stabileşte imediat după venirea sa pe lume este cea cu părinţii săi. Această relaţie este de bază pentru dezvoltarea copilului şi apoi a adultului, este o piatră de temelie şi un model pentru viaţa lui socială, începând cu cea preşcolară, şcolară şi de mai târziu, până la maturitate.
De ce este atât de importantă relaţia dintre părinte-copil? Pentru că ea determină dezvoltarea copilului şi împlinirea adecvată a nevoilor sale.

În primul rând copiii au nevoie de dragoste: au nevoie să fie iubiţi, să se simtă iubiţi, să li se spună că sunt iubiţi, să li se arate că sunt iubiţi, şi asta indiferent de comportamentul lor. Cu precădere la vârstele mici, copiii înţeleg că sunt iubiţi atunci când sunt dezmierdaţi şi îmbraţişaţi. Există totuşi momente în care suntem foarte ocupaţi şi copilul vine să ne îmbrăţişeze: este foarte important să nu îl respingem. O sărutare şi o strângere la piept nu ne răpesc mai mult de un minut din activitate şi copilul dumneavoastra o merită cu orice prilej. Dragostea implică  să-l ascultăm pe copil, așa putem afla nevoile copilului, dorinţele sale, gândurile şi sentimentele lui. Toate acestea vor duce la realizarea unei bune comunicări între părinţi şi copil. Copilul va câştiga astfel încredere în părinţi şi va şti că ori de câte ori va avea o problemă sau o nelinişte va fi ascultat şi va avea cu cine discuta. Tot aici putem încadra şi acordarea atenţiei, care în funcţie de vârsta copilului poate consta într-o discuţie pe o anumită temă de care este preocupat sau a unui joc pentru copii, sprijinul şi ajutorul la lecţii, sau învăţarea unor deprinderi şi cunoştinţe extraşcolare.

Copiii au nevoie de reguli, limite şi graniţe. Existenţa unui program, a unor cadre şi reguli ştiute , respectate atât de parinţi cât şi de copil, dau copilului un sentiment de siguranţă care îl învaţă pe mai târziu să fie ordonat, să se supună autorităţii (profesori, şefi, etc). Este sănătos să înlocuiti rigiditatea cu flexibilitatea şi toleranţa care sunt esenţiale,astfel copilul învață cum să devină adaptabil, să tolereze neprevăzutul,  să facă faţă schimbării.
În contextul acestor reguli, apare şi disciplinarea pozitivă, făcută cu dragoste. Este foarte important modul în care ne adresăm copilului si limbajul pe care il folosim. De multe ori, părintele furios ţipă la copil, îl etichetează (eşti prost, incapabil, rău, etc) sau îl ridiculizează (râde de el), devenind în final agresiv. Copiii mici vor dezvolta teamă iar copiii mai mari vor deveni mânioşi la rândul lor (sămânţa rebeliunii lor de mai târziu). Disciplinarea adecvată presupune afecţiune, răbdare, fermitate, consecvenţă. E foarte important atunci când ai stabilit o consecință să o respecți, același lucru trebuie să fie valabil șiîn cazul în care îi promiți că îi cumperi ceva sau îl lași la film cu colegii.

Un alt aspect important legat de relaţia părinte-copil este respectul pe care părinţii îl acordă copilului. Respectându-l, el se va simţi valorizat, tratat de la egal la egal cu ceilalţi membrii ai familiei. Nu ezitaţi niciodată să vă cereţi scuze dacă aţi greşit cu ceva faţă de el să îi spuneţi “iartă-mă”, “îmi cer scuze” sau să-i mulţumiţi. Astfel copilul poate învăţa şi ce înseamnă a fi iertat şi a ierta. Iar exemplul personal este mai important decât o mie de cuvinte.

”Și eu pot”

Ne naștem liberi, curajoși, plini de încredere și îndrăzneală! Pe parcurs ne dăm seama, parcă dintr-o dată, că …

Despre Atelierele Bucuriei

In cadrul Atelierelor Bucuriei ne concentram pe descoperirea resurselor interioare si cultivarea abilitatilor de comunicare …

Cere ajutor, este normal

Haideți sa aflăm împreună cum facem să nu mai fim la îndemâna capcanelor pe care le întâlnim la tot pasul.